Cadavrele a 87 de migranți au fost descoperite miercuri în deșertul nigerian, la circa zece kilometri de frontiera algeriană, relatează AFP, citând surse.
Victimele (7 bărbați, 32 de femei și 48 de copii) se adaugă celor 5 femei și fete provenite din același grup de migranți clandestini, ale căror rămășițe pământești au fost descoperite anterior de armata nigeriană, a afirmat o sursă din cadrul serviciilor de securitate.
Oamenii și-au pierdut viața la începutul lui octombrie într-o călătorie tragică spre Algeria ce a început la sfârșitul lui septembrie, conform aceleiași surse. Bilanțul a fost confirmat și de Almoustapha Alhacen, responsabil al ONG-ului Aghir In'man (scut uman în limba tuaregă), care s-a deplasat la fața locului pentru a cerceta rămășițele. "Corpurile se aflau în stare de descompunere, a fost oribil. Le-am găsit în diverse locuri, pe o rază de 20 de kilometri și în mici grupuri, deseori sub arbori, sau în plin soare. Uneori o mamă și copiii săi, uneori doar copii", a povestit Alhacen. Luni, autoritățile nigeriene au anunțat decesul a cel puțin 35 de persoane, majoritatea femei și copii, morți deshidratați în timp ce încercau să emigreze spre Algeria.
Conform sursei din cadrul securității, 21 de persoane au supraviețuit, printre care "un bărbat care a parcurs 83 de kilometri pe jos pentru a ajunge la Arlit" (nordul Nigerului) și "o femeie care a fost dusă la Arlit de un șofer care a întâlnit-o în deșert".

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE