Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului jurnalişti, marcată anual la 10 decembrie, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi activişti în domeniu au fost premiaţi în cadrul Galei de premiere în domeniul Drepturilor Omului, organizată de Organizaţia Naţiunilor Unite în Moldova.
Ziarul de Gardă a luat premiul I pentru cea mai bună promovarea drepturilor omului, iar reporterii ZDG — o serie de premii importante. Aflată la cea de-a V-a ediţie, Gala este organizată anual la 10 decembrie, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, având drept scop evidenţierea şi premierea celor mai valoroase iniţiative şi acţiuni de apărare şi promovare a drepturilor omului de către ONG-uri şi mass-media realizate pe parcursul anului.
Toate materialele şi activităţile realizate în perioada octombrie 2008 — octombrie 2009 care au avut rezultate remarcabile şi de impact au fost eligibile pentru concurs. În selectarea tuturor câştigătorilor s-a apreciat recunoaşterea contribuţiei, eforturilor şi acţiunilor veritabile la promovarea şi/sau protecţia drepturilor omului.
La concurs au participat 29 jurnalişti din Chişinău, Bălţi, Ungheni, Orhei, şi alte localităţi din republică, precum şi 27 de organizaţii neguvernamentale din Chişinău, Bălţi, Teleneşti, Orhei, Ialoveni, etc.
Juriul, format din profesionişti — reprezentanţi ai ONG-urilor de profil, instituţiilor mass-media, misiunilor diplomatice şi organizaţii internaţionale au desemnat următorii câştigători:
Presa scrisă:
Premiul I — Publicaţia Periodică „Ziarul de Gardă», cu menţionarea activităţii jurnaliştilor Svetlana Panţa, Victor Moşneaga şi Anastasia Nani.
Premiul I — Anastasia Nani, „Ziarul de Gardă»
Premiul II — Ana Butnariuc, Ziarul „SP»
Radio:
Premiul I — Viorica Zaharia, Radio „Europa Liberă»
Premiul II — Valeria Viţu, Radio „Europa Liberă»
TV:
Premiul I — Marina Pânzaru, TV 7
Premiile au fost anunţate în seara zilei de 10 decembrie în cadrul Galei anuale de premiere.