Pe parcursul a două zile din week-end-ul precedent, jurnaliștii sportivi din Moldova, membri ai Asociației Presei Sportive (APSM), nu au putut fi găsiți în sălile de sport sau pe stadioane. Asta deoarece ei au avut un pelerinaj de relaxare la Vadul-lui-Vodă, unde s-a disputat ultima probă din cadrul Olimpiadei APSM, dar și festivitatea de bilanț consacrată Zilei Mondiale a Jurnaliștilor Sportivi.
Ultima probă din cadrul ediției a 13-a a Olimpiadei APSM, jonglarea mingii de fotbal, s-a disputat la Centrul Tehnic de Pregătire al Selecționatelor al Federației Moldovenești de Fotbal, care a găzduit cronicarii sportivi pe durata a două zile. Reporterul ziarului ”Sport-Curier”, Ivan Capsamun a stabilit un record al turneului, jonglând balonul de 183 de ori. El a fost urmat de Dumitru Plămădeală (Sport-Curier) și Mihai Sâtnic (PRIME TV).
De remarcat că acest ultim concurs din cadrul olimpiadei jurnaliștilor a fost precedat de o relaxantă partidă de pescuit și grătar pe malul unui iaz, la invitația președintelui Federației Moldovenești de Hochei, Iurie Topală. Iar imediat după jonglarea balonului a urmat gala festivă dedicată sărbătorii mondiale a jurnaliștilor sportivi.
Evenimentul a fost onorat cu prezența de președintele Comitetului Național Olimpic, Nicolae Juravschi, președinții federațiilor naționale de tenis – Marina Tauber și baschet, Octavian Vucol și reprezentanți ai altor federații sportive.
De premii s-au învrednicit toți premianții celor zece probe din cadrul Olimpiadei APSM. Prime speciale au primit și cinci laureați ai concursului ”Promovarea imaginii APSM în mass-media”, printre care s-a aflat și reprezentantul portalului politik.md.

