Într-o atmosferă festivă dar cu puțini spectatori în tribune, edilii federației naționale de taekwondo WTF și ai Uniunii Europene de Taekwondo au dat start ediției a 4-a a campionatului European de juniori. Din păcate, singurul concurent moldovean din prima zi de concurs a fost eliminat deja din prima luptă.
Chiar dacă este și cel mai ”greu” competitor din lotul moldovenilor, Ivan Kiseliov nu a reușit să producă satisfacție amatorilor de sport, adunați în tribunele Sălii Polivalente. În categoria de greutate de până la 87 de kilograme, luptătorul nostru a pierdut în fața unui adversar din Bulgaria, în minutele de prelungiri, după ce timpul regulamentar se încheiase cu scor egal 10-10.
Potrivit antrenorului Vladislav Mazur, Kiseliov nu posedă încă măiestria internațională adecvată pentru a se încadra în lupta pentru locurile premiante.
Mâine, pe salteaua de lupte vor accede alți patru sportivi din țara noastră care sperăm că vor avea o prestație mai bună. Reamintim că la actuala ediție a Europenelor de juniori participă circa 300 de sportivi din 42 de țări, inclusiv 13 din Moldova.


