Președintele fracțiunii PLDM din Parlament, Valeriu Streleț a venit astăzi, 1 februarie, cu o justificare față de acuzațiile liberalului Mihai Ghimpu, precum că ar fi știut despre o convorbire telefonică dintre liderul PL și directorul „Moldsilva”, Ion Lupu, anunță Politik.md.
Potrivit lui Streleț, aceasta a fost o încercare stângace a lui Mihai Ghimpu de a acoperi spațiul mediatic în perioada de week-end. „Aș vrea să-i amintesc, că pe 25 ianuarie am explicat ce am avut în vedere. Am cerut lista apelurilor și nu a conținutului convorbirilor. Însăți propunerea poate fi destul de utilă, însă anume acest apel, acum o săptămână, a fost adresat de către prim-ministru. Noi la fel suntem interesați să aflăm cine are acest drept de a intercepta apelurile telefonice. Ne solidarizăm cu acest apel”, a declarat Valeriu Streleț.
Referindu-se la situația din cadrul Băncii de Economii, liberal-democratul și-a exprimat regretul că Mihai Ghimpu și alți actori politici isterizează societatea, provocând o panică. „Situația economică din această instituție este destul de stabile, pentru a-și continua activitatea. Noua echipă reușește să efectueze managementul acestei întreprinderi. În acest context vrem să-i amintim domnului Ghimpu, că în fruntea Băncii Naționale a Moldovei se află candidatul PL. Așa că este cazul de investigat cine este interesat de a crea această situație”, a subliniat Streleț.