Circa 150 de reprezentanţi ai misiunilor diplomatice din Moldova, membrii Consiliilor Regionale pentru Dezvoltare, reprezentanţi ai Autorităţilor Publice Locale, ONG-urilor și unor ministere de resort, precum și alte autorități se vor aduna în perioada 25 - 26 octombrie la vinăria „Purcari” pentru a participa la un Forum investiţional în Dezvoltare Regională.

Acesta va fi organizat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerul Economiei în comun cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud şi Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova.   
 
În prima zi a Forumului vor fi organizate vizite la proiecte de succes din Regiunea de Sud, finalizate sau în proces de implementare. Sesiunea plenară şi ateliere de lucru în cadrul a 3 paneluri sunt preconizate spre desfăşurare în a doua zi a forumului, pe 26 octombrie.
 
Forumul investiţional în dezvoltarea regională reprezintă o excelentă oportunitate de a promova potențialul Regiunii de Dezvoltare Sud, de a prezenta oportunităţile investiţionale ale regiunii şi de a stabili parteneriate în vederea iniţierii unor proiecte comune.
 
Acest eveniment va purta titlul „Crearea oportunităţilor de atragere a investiţiilor în Regiunea de Dezvoltare Sud” și se va desfășura în incinta Complexului turistic „Purcari” din raionul Ştefan Vodă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE