Astfel, în noaptea de 9 octombrie curent, în jurul orei 02:00, trei persoane necunoscute, au intrat într-o staţie PECO, aplicînd operatorului în vârstă de 53 de ani o lovitură cu un obiect în regiunea capului, după care au sustras aparatul de casă în valoare de 2000 de lei în care se aflau peste 7700 de lei şi un telefon mobil.
La 12 octombrie, ora 00:15, suspecţii au pătruns într-o staţie PECO, l-au atacat pe operatorul staţiei, un bărbat de 54 de ani, și au sustras aparatul de casă, în care se aflau peste 7.000 de lei.
După mai multe investigaţii, poliţia a stabilit ca aceleaşi persoane, în noaptea de 18 octombrie, la ora 03:15, în urma unui atac tîlhăresc la o stație PECO, l-au maltratat pe operatorul acesteea, în vârstă de 53 de ani, apoi au sustras din aparatul de casă peste 11.900 lei şi tichete de alimentare cu benzină.
Pe aceste cazuri a fost iniţiată o cauză penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de „Tîlhărie”, suspecţii riscă privaţiune de libertate de la 6 la 10 ani.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE