Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov a declarat, în cadrul unei întâlniri cu producătorii agricoli din Glodeni că până la sfârşitul lunii curente va fi încheiată evaluarea pierderilor cauzate de seceta din acest an.
Potrivit ministrului, guvernul va întreprinde mai multe măsuri pentru ajutorarea gospodăriilor agricole, care au suferit mult de pe urma secetei. De asemenea, şeful Ministerului în cauză a informat că rezultatele evaluării vor fi aduse la cunoştinţa organismelor internaţionale şi a donatorilor străini, pentru ca aceştia să ia decizii asupra volumului de ajutor, pe care urmează să-l acorde.
„Asistenţa din partea statului şi a donatorilor va fi direcţionată în primul rând pentru procurarea de furaje, ca să fie evitată sacrificarea animalelor şi pentru asigurarea cu seminţe, motorină şi îngrăşăminte minerale a agricultorilor la semănatul culturilor de toamnă”, a menţionat Vasile Bumacov.
Ministrul a ţinut un discurs în faţa celor întruniţi în sala consiliului raional, prin care a adus la cunoştinţa asistenţei starea de lucruri actuală în domeniul agricol, afectat se calamităţile naturale. În altă ordine de idei, ministrul s-a referit la proiectul legii impozitului unic elaborat de minister pentru a înlesni activitatea agenţilor economici şi la procesul de subvenţionare a producătorilor agricoli, proces, care urmează a fi finalizat până la sfârşitul lunii octombrie.