Viceministrul mediului, Larăz Chirică a menționat, în cadrul unei întrevederi cu autorităţile locale din Șoldănești, Rezina, Florești şi Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, precum că 95% din fântâni nu corespund normelor sanitare din cauza numărului mare de gunoiști din țară. Potrivit viceministrului, această situaţie este una alarmantă iar actualizarea strategiei în domeniu este importantă pentru redresarea situației.
 
Datele prezentate la întrevedere relevă că în Nordul ţării există 614 poligoane de depozitare a deșeurilor, dintre care 220 sunt neautorizate. Astfel, doar în oraşe  funcționează serviciile de colectare a deșeurilor, iar localitățile rurale își depozitează deșeurile la marginea satului, de obicei, neautorizat.
 
Oficialii raioanelor au specificat că  este important ca în Strategie să fie indicat cîte gunoiști trebuie să existe în raion pentru că aceasta îi va ordona și responsabiliza pe cetățeni. Autoritățile centrale și locale își propun să identifice domeniile de intervenție în procesul de actualizare a Strategiilor de dezvoltare Socio-Economică a raioanelor nominalizate la componenta «Managementul integrat al deșeurilor solide”.
 
Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Veaceslav Guțuțui  a comunicat că ministerul  promovează parteneriatul intercomunitar și regionalizarea serviciilor. Astfel, responsabilizarea cetățenilor va genera noi proiecte regionale și va reduce substanțial numărul gunoiștilor.
 
Astfel, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Ministerul Mediului  împreună cu partenerii de dezvoltare Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ și  SLE HUMBOLDT University Berlin și-au propus să actualizeze Strategia de Dezvoltare Socio-Economică a localităților nominalizate, componenta Managementul Integrat al Deșeurilor Solide. Acest proces va fi coordonat de Agențiile de Dezvoltare Regională Nord și Centru.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE