22 de instituții de învățământ din Republica Moldova și-au sistat activitatea de la începutul anului școlar 2026–2027, deși închiderea era obligatorie prin lege doar în zece cazuri. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun la ExclusivTV
Potrivit oficialului, din cele 73 de instituții incluse în lista de reorganizare, autoritățile publice locale au decis să închidă 22. Celelalte școli au fost reorganizate, inclusiv prin transformarea unor gimnazii în școli primare sau în școli primare-grădinițe.
Consecințele reorganizării se resimt în rândul elevilor, care sunt nevoiți să meargă la alte instituții de învățământ. Aproximativ 2.000 de copii sunt transportați, din luna septembrie, către școlile în care își continuă studiile. Pentru asigurarea transportului, au fost procurate 59 de autobuze școlare.
În plus, elevii transferați beneficiază de un sprijin financiar de 1.000 de lei lunar, acordat timp de doi ani.
Ministrul Educației a precizat că reorganizarea a afectat și cadrele didactice, însă, potrivit lui, doar doi profesori nu au reușit să-și găsească un alt loc de muncă în raioanele în care activau.
Reorganizarea rețelei școlare este prezentată de autorități drept o măsură de eficientizare a sistemului educațional, în timp ce închiderea instituțiilor ridică întrebări privind accesul copiilor la școală și impactul asupra comunităților locale.


