Consumatorii casnici vor beneficia de un plafon mai mare pentru aplicarea cotei reduse de TVA la energia electrică. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că limita a fost majorată de la 100 la 150 de kilowați-oră pe lună, în urma unor evaluări suplimentare privind consumul mediu al gospodăriilor.
Potrivit oficialului, pentru energia electrică, primii 150 kWh consumați lunar nu vor fi supuși TVA-ului de 20%, în timp ce pentru consumul care depășește acest plafon se va aplica taxa integrală.
„S-au actualizat datele privind consumul mediu de energie electrică al gospodăriilor și s-a decis că 150 este o cifră mult mai aproape de consumul real”, a declarat Dorin Junghietu în cadrul ședinței Guvernului.
Ministrul a precizat că, potrivit evaluărilor prezentate, consumul mediu al majorității gospodăriilor din Republica Moldova se situează în jurul valorii de 140–150 kWh lunar. Astfel, majorarea plafonului ar urma să permită unui număr mai mare de consumatori să beneficieze de regimul fiscal redus pentru volumul de bază.
Introducerea TVA-ului la energia electrică și modificarea regimului fiscal pentru gazele naturale au fost anunțate anterior, iar noile plafoane au fost stabilite în urma recalculărilor prezentate de autorități.
Potrivit anunțului, noile reguli urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie 2027.


