Republica Moldova își exprimă solidaritatea cu Statele Unite ale Americii, la 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, în urma cărora și-au pierdut viața aproximativ 3.000 de oameni.

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, alături de conducerea țării și membrii corpului diplomatic acreditat la Chișinău, a participat astăzi la ceremonia de comemorare organizată la sediul Ambasadei Statelor Unite.

Oficialii moldoveni au adus un omagiu victimelor atacurilor teroriste care au zguduit Statele Unite și au schimbat profund arhitectura de securitate internațională.

Ministerul Afacerilor Externe transmite că Republica Moldova se alătură Statelor Unite și comunității internaționale în reafirmarea angajamentului de a preveni și combate terorismul.

Autoritățile de la Chișinău subliniază, totodată, importanța consolidării cooperării internaționale pentru prevenirea amenințărilor teroriste și pentru construirea unei lumi mai sigure, pașnice și stabile.

Atentatele din 11 septembrie 2001 au rămas unul dintre cele mai grave atacuri teroriste din istoria Statelor Unite. În acea zi, membri ai organizației teroriste Al-Qaida au deturnat patru avioane comerciale. Două dintre acestea au fost prăbușite în turnurile World Trade Center din New York, unul în clădirea Pentagonului, iar cel de-al patrulea s-a prăbușit în Pennsylvania.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE