Guvernarea vorbește despre descentralizare și autonomie locală, însă noile prevederi ale politicii bugetar-fiscale pentru 2027 riscă să reducă veniturile administrațiilor publice locale. Acuzația vine din partea deputatei MAN, Olga Ursu, care cere Guvernului să prezinte un mecanism clar de compensare a pierderilor.

În cadrul examinării proiectului în Parlament, Ursu a atras atenția asupra majorării scutirii personale de la 29.700 la 40.020 de lei. Potrivit deputatei, această modificare va diminua veniturile proprii ale autorităților locale, iar efectul va fi resimțit în special de municipiile și orașele mari.

Deputata susține că Ministerul Finanțelor promite compensarea pierderilor, însă nu oferă detalii privind modul în care aceasta va fi făcută.

„Pierderile sunt mari. Doar Chișinăul va pierde peste 200 de milioane de lei. Cu toate acestea, Guvernul nu spune clar prin ce mecanism, integral sau doar parțial și pentru cât timp vor fi compensate aceste pierderi”, a declarat Olga Ursu.

Potrivit acesteia, lipsa unor garanții clare creează incertitudine pentru administrațiile publice locale, care trebuie să-și construiască bugetele și să planifice investițiile pe termen lung.

Ursu afirmă că primăriile nu își pot fundamenta proiectele de infrastructură, serviciile publice și alte cheltuieli pe simple promisiuni ale Guvernului privind eventuale compensări.

„Administrațiile locale își planifică investițiile, proiectele și cheltuielile pe termen lung și nu pot funcționa în baza unor promisiuni”, a subliniat deputata.

Reprezentanta MAN cere, astfel, ca în politica bugetar-fiscală pentru 2027 să fie stabilite explicit mecanismul de compensare, cuantumul pierderilor care vor fi acoperite și perioada pentru care acestea vor fi garantate.

În opinia deputatei, fără astfel de prevederi, autonomia financiară a administrațiilor locale riscă să rămână doar la nivel declarativ, în timp ce primăriile vor trebui să facă față unor venituri mai mici.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE