Peste 87,8 milioane de lei, fără TVA, vor fi cheltuiți pentru elaborarea studiului de fezabilitate al unui tronson de aproximativ 125 de kilometri din viitoarea autostradă A8, care va lega Ungheniul de Chișinău. Banii sunt prevăzuți din Fondul Rutier.
Administrația Națională a Drumurilor a lansat licitația pentru serviciile de proiectare necesare elaborării studiului de fezabilitate pentru sectorul care va porni de la nodul rutier din Ungheni și va ajunge până la intersecția cu drumurile M5/R5, în apropierea satului Budești, municipiul Chișinău.
Raportat la lungimea tronsonului, costul studiului ajunge la aproximativ 703 mii de lei pentru fiecare kilometru analizat.
Studiul de fezabilitate va trebui să stabilească soluțiile tehnice pentru construcția autostrăzii, lucrările necesare și costurile estimate ale proiectului. Documentația va include studii de trafic, expertize tehnice, evaluarea impactului asupra mediului și identificarea terenurilor necesare pentru realizarea infrastructurii.
De asemenea, specialiștii vor trebui să stabilească soluții pentru relocarea rețelelor existente, să elaboreze documentația grafică și analizele tehnico-economice, precum și estimările de costuri și devizele lucrărilor.
Documentația va trebui să respecte legislația Republicii Moldova, normele naționale în construcții, standardele europene aplicabile și bunele practici internaționale în domeniul infrastructurii rutiere.
Studiul va reprezenta baza pentru următoarele etape ale proiectului – proiectarea și, ulterior, construcția autostrăzii A8 pe direcția Ungheni–Chișinău–Odesa.
Companiile interesate de elaborarea studiului își pot depune ofertele până la 21 septembrie 2026, ora 10:00. Valoarea estimată a contractului este de 87.880.953 de lei, fără TVA.


