Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, afirmă că Procuratura Generală a Republicii Moldova a inițiat un dosar penal privind posibila divulgare a datelor personale și operative ale unor ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), reținuți anterior în Federația Rusă și ulterior eliberați printr-un schimb.
Potrivit lui Usatîi, sesizarea a fost depusă de el încă în această primăvară, după ce a solicitat verificarea informațiilor privind o eventuală transmitere ilegală a datelor despre angajații SIS către persoane din Federația Rusă.
„Ieri am primit un răspuns de la Procuratura Generală. Încă în această primăvară am mers cu un denunț pentru a verifica dacă au fost sau nu vândute datele personale și operative ale ofițerilor SIS care au fost reținuți în Federația Rusă”, a declarat Renato Usatîi.
Deputatul a precizat că, potrivit răspunsului primit, la data de 20 iulie a fost pornită o cauză penală pentru neglijență în serviciu.
„Sper că vom avea mai multe clarități privind persoanele care au vândut sau nu datele ofițerilor SIS către cei din Federația Rusă”, a afirmat liderul Partidului Nostru.
Usatîi susține că, în cazul în care acuzațiile se vor confirma, persoanele responsabile trebuie să răspundă în fața legii și nu doar să demisioneze.
„Astfel de lucruri nu trebuie să se termine doar cu demisii. Pentru asemenea situații trebuie să existe răspunsuri și responsabilitate”, a declarat acesta.
Liderul Partidului Nostru a mai spus că este pregătit să ofere procurorilor informații suplimentare și că așteaptă să fie audiat în cadrul anchetei.
„Din punctul meu de vedere, au fost vândute și voi merge la Procuratură. Sper să fiu invitat printre primii și să ofer detalii care nu trebuie făcute publice”, a adăugat Renato Usatîi.


