Deputatul PAS Marcel Spatari afirmă că viitorul Guvern condus de Vasile Tofan ar trebui să asigure continuitatea reformelor, iar, din informațiile pe care le are, nu se prefigurează schimbări majore în structura Executivului sau în componența cabinetului de miniștri.
Spatari a declarat că, potrivit discuțiilor purtate în cadrul fracțiunii, ministerele și portofoliile vicepremierilor ar urma să rămână neschimbate, iar majoritatea miniștrilor ar putea să-și păstreze funcțiile.
„Intuiția mea este că trebuie asigurată continuitatea reformelor. Nu cred că vor fi modificate portofoliile. Cred că ministerele vor rămâne aceleași, la fel și domeniile gestionate de vicepremieri. În ceea ce îi privește pe miniștri, nu văd remanieri substanțiale”, a declarat Marcel Spatari.
Potrivit deputatului PAS, premierul desemnat Vasile Tofan a avut în această săptămână întrevederi cu toți miniștrii, pentru a analiza prioritățile fiecărui domeniu și stadiul reformelor aflate în desfășurare.
Spatari a subliniat că orice prim-ministru trebuie să-și formeze propria echipă și are libertatea de a propune miniștrii cu care consideră că poate lucra eficient.
„Domnul Tofan vrea să-și creeze o echipă. El are nevoie de miniștri buni, care să-i implementeze viziunea. Are această libertate, însă, fiind la început de mandat, are nevoie și de oameni care cunosc deja mecanismele de funcționare ale Guvernului”, a explicat deputatul.
Întrebat despre eventualele schimbări care ar putea viza inclusiv miniștri ce dețin funcții de conducere în PAS, precum Vladimir Bolea, Marcel Spatari a spus că astfel de scenarii sunt, deocamdată, ipotetice. El a menționat că în partid există solidaritate și respect față de cei care au exercitat funcții guvernamentale, iar orice decizie va fi discutată cu persoanele vizate.
Deputatul PAS a mai precizat că toți miniștrii au fost consultați în privința intenției de a-și continua activitatea, iar, din informațiile sale, majoritatea și-au exprimat disponibilitatea de a rămâne în funcție. Totodată, el a evidențiat că în domenii precum educația și protecția socială este importantă menținerea continuității reformelor începute.


