Deputatul Alexandru Berlinschi a anunțat lansarea unei inițiative legislative prin care propune elaborarea unui plan național pentru dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din Republica Moldova. Potrivit acestuia, problemele repetate cu aprovizionarea cu apă demonstrează că actualul sistem este vulnerabil și are nevoie de o reformă amplă, bazată pe soluții pe termen lung.

Parlamentarul a declarat că accesul la apă potabilă nu trebuie privit doar ca un serviciu comunal, ci ca un element esențial pentru sănătatea publică, securitatea populației și dezvoltarea comunităților. În opinia sa, autoritățile trebuie să renunțe la intervențiile de urgență după fiecare criză și să elaboreze o strategie națională care să prevină astfel de situații.

Alexandru Berlinschi a amintit că, în ultimii ani, mai multe localități din Republica Moldova s-au confruntat cu probleme grave privind alimentarea cu apă, menționând cazurile din Bălți, Sângerei și, cel mai recent, municipiul Soroca. El a afirmat că dificultățile întâmpinate de locuitorii acestor orașe arată necesitatea unor măsuri sistemice și nu doar a unor soluții temporare.

În acest context, deputatul a anunțat că fracțiunea din care face parte va înregistra în Parlament un proiect de hotărâre privind constituirea unui grup de lucru național dedicat elaborării conceptului „Apă Canal Moldova”.

Potrivit inițiativei, grupul de lucru ar urma să analizeze situația actuală a sistemelor de apă și canalizare din întreaga țară, să identifice soluții pentru regionalizarea și consolidarea operatorilor de apă, să elaboreze mecanisme de intervenție în situații de criză și să propună surse de finanțare pentru modernizarea infrastructurii. De asemenea, experții implicați vor avea misiunea de a pregăti modificările legislative necesare pentru implementarea reformei.

Deputatul consideră că în activitatea grupului trebuie să fie implicați reprezentanți ai Guvernului, autorităților publice locale, operatorilor de apă și canalizare, experți din domeniu și parteneri internaționali de dezvoltare, astfel încât soluțiile propuse să fie aplicabile la nivel național.

Alexandru Berlinschi a adresat un apel tuturor fracțiunilor parlamentare și instituțiilor responsabile să susțină această inițiativă, subliniind că Republica Moldova are nevoie de o viziune unitară privind gestionarea resurselor de apă, iar asigurarea accesului populației la apă sigură trebuie să devină una dintre prioritățile statului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE