Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit cu precizări în urma petiției privind examenul de matematică la profil real, afirmând că autoritățile au analizat cu atenție nivelul de dificultate al subiectelor și rezultatele obținute de elevi.
„Am văzut petiția voastră referitoare la examenul de matematică, profilul real. Examenele de bacalaureat sunt un exercițiu foarte responsabil și câteodată stresant. De aceea, cu mare atenție, am examinat cele expuse în petiție”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, în ultimele două zile au fost verificate peste 15% dintre lucrări, adică mai mult de 1.000 de teste, pentru a evalua modul în care elevii au rezolvat cei doi itemi considerați dificili.
Rezultatele analizate arată că gradul de realizare a acestor exerciții este comparabil sau chiar mai bun decât în sesiunile de Bacalaureat din anii 2022, 2023, 2024 și 2025.
„V-ați descurcat bine, inclusiv la acești itemi. Este firesc ca după un examen să rămâi cu senzația că nu ai fost atât de bun pe cât te-ai așteptat. Datele însă ne demonstrează contrariul”, a precizat Dan Perciun.
Ministrul a explicat că dificultatea unui subiect nu este determinată doar de formularea acestuia, ci și de baremul de corectare, care este construit astfel încât să reflecte corect efortul elevilor.
„Baremul în ultimii ani este construit în așa fel încât să avantajeze elevul. Dăm puncte nu doar pentru soluția corectă, ci și pentru parcursul de rezolvare”, a subliniat Perciun.
În acest context, oficialul i-a îndemnat pe elevi să aștepte rezultatele finale, exprimând încrederea că notele vor reflecta efortul depus de-a lungul anilor de studiu.


