Deputatul Alexandr Berlinschii susține că proiectul de hotărâre privind crearea unui grup de lucru parlamentar pentru elaborarea Conceptului național de digitalizare a proceselor electorale este blocat în Parlament, deși ar avea toate avizele tehnice necesare.
Inițiativa, propusă de Partidul Nostru, prevede constituirea unei platforme parlamentare de lucru care să includă deputați din toate fracțiunile, precum și experți din instituțiile relevante, inclusiv Comisia Electorală Centrală, structuri de securitate cibernetică și specialiști IT. Scopul declarat este modernizarea procesului electoral și reducerea riscurilor de fraudă sau contestare a rezultatelor.
Potrivit autorului proiectului, documentul nu a fost inclus pe ordinea de zi a plenului, deoarece nu ar fi primit raport favorabil din partea Comisiei juridice, numiri și imunități, unde majoritatea este deținută de PAS. De asemenea, inițiativa nu ar fi fost susținută nici în cadrul Biroului Permanent al Parlamentului.
„Haideți să creăm o platformă parlamentară, ca toți deputații din fracțiunile parlamentare să cunoască despre acest lucru”, a declarat Berlinschii, subliniind că grupul de lucru propus ar urma să includă specialiști din mai multe instituții ale statului.
Proiectul vizează mai multe măsuri de modernizare a procesului electoral, printre care autentificarea electronică a alegătorilor, posibilitatea votului online în condiții de securitate cibernetică, introducerea urnelor electronice, numărarea automată a voturilor, precum și transmiterea live din secțiile de votare pentru a asigura transparența procesului electoral.
De asemenea, inițiativa prevede dezvoltarea unor mecanisme de trasabilitate digitală a documentelor electorale și reguli stricte privind protecția datelor personale ale alegătorilor.
Deputatul afirmă că digitalizarea alegerilor ar putea reduce semnificativ suspiciunile privind fraudele electorale și ar crește încrederea cetățenilor în procesul democratic. „Trebuie să eliminăm factorul uman acolo unde apar speculații și neîncredere”, a mai spus acesta.
Deocamdată, proiectul rămâne în așteptare, fără a fi inclus pe agenda plenului, iar discuțiile privind forma finală și susținerea politică nu au fost încă încheiate.


