Expertul economic Veaceslav Ioniță atrage atenția asupra unui nou val de migrație din Republica Moldova, estimând că în anul 2025 ar putea părăsi țara între 30.000 și 35.000 de persoane, cu o proiecție de circa 32.000 de plecări. Datele oficiale urmează să fie publicate pe 21 mai de Biroul Național de Statistică.
Potrivit economistului, structura migrației s-a schimbat semnificativ în ultimele decenii. Dacă în primul val au emigrat persoane mai în vârstă afectate de sărăcie, iar în al doilea val (în jurul anului 2015) au plecat persoane de 40–50 de ani în căutarea unui nivel de trai mai bun, în prezent migrația afectează în special tinerii cu vârste între 15 și 30 de ani, inclusiv persoane care nu au reușit încă să se integreze pe piața muncii din Republica Moldova.
„Astăzi pleacă tinerii de 25–44 de ani, adică exact segmentul cel mai productiv al populației”, a explicat Ioniță, subliniind că aceștia reprezintă forța de muncă deja calificată, în care statul a investit resurse semnificative. El a estimat că formarea unei persoane până la vârsta de 25 de ani costă aproximativ 30.000 de euro, sumă care include educația, susținerea familială și investițiile sociale indirecte.
Economistul avertizează că exodul acestui segment de populație are efecte directe asupra economiei și demografiei. Pe lângă pierderea forței de muncă, Republica Moldova se confruntă și cu un declin al natalității. În anul precedent au fost înregistrate aproximativ 22.600 de nașteri și circa 32.000 de decese, ceea ce a generat un deficit natural de aproximativ 10.000 de persoane.
„Este un semnal de alarmă. În 5 ani de zile efectele vor fi mult mai grave”, a subliniat Ioniță, explicând că grupa de vârstă 25–44 de ani este esențială pentru economie, întrucât aceasta generează consumul principal al țării, de la locuințe și automobile până la cheltuieli pentru copii și servicii.
În opinia expertului, migrația masivă a populației active duce la pierderi economice semnificative, reducerea consumului intern și încetinirea creșterii economice. Acesta estimează că Moldova pierde anual zeci de miliarde de lei din cauza scăderii populației active și a reducerii bazei de consumatori.
„Fără populație activă nu există consum, fără consum nu există creștere economică”, a concluzionat Veaceslav Ioniță, avertizând că tendințele actuale pot afecta pe termen lung atât piața muncii, cât și sustenabilitatea sistemului economic și social din Republica Moldova.


