Statele Unite ale Americii vor aloca Republicii Moldova 8 milioane de dolari pentru consolidarea securității cibernetice în următorii patru ani. Anunțul a fost făcut de însărcinatul cu afaceri al SUA la Chișinău, Nick Pietrowicz, în cadrul Forumului pentru Securitate Cibernetică din Republica Moldova, potrivit Ambasadei SUA la Chișinău.
Conform reprezentanților ambasadei, programul are scopul de a sprijini Republica Moldova în detectarea și combaterea amenințărilor cibernetice, precum și în protejarea infrastructurii critice a statului.
„Acest parteneriat, America First, sporește siguranța atât a cetățenilor SUA, cât și ai Republicii Moldova, contribuind la detectarea și contracararea amenințărilor cibernetice care afectează stabilitatea regională și globală”, a transmis Ambasada SUA.
Programul va include instruiri specializate, evaluări ale amenințărilor cibernetice, precum și livrarea de instrumente și echipamente necesare pentru întărirea capacităților instituțiilor moldovenești în domeniul securității digitale.
Anunțul vine după ce, în februarie 2026, ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite, Vladislav Kulminski, a declarat că SUA oferă Republicii Moldova un sprijin financiar de 36,5 milioane de dolari pentru consolidarea securității naționale. Potrivit autorităților de la Chișinău, fondurile sunt destinate securității energetice, securității cibernetice și creșterii rezilienței statului în fața amenințărilor regionale.


