Republica Moldova a primit, de Ziua Europei, un nou mesaj de susținere din partea liderilor europeni și a partenerilor internaționali, care au reafirmat sprijinul pentru parcursul european al țării și pentru continuarea reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană.
Președintele Consiliului European, António Costa, s-a adresat cetățenilor Republicii Moldova printr-un mesaj video publicat de Delegația Uniunii Europene la Chișinău, în care a declarat că „viitorul Republicii Moldova este în Europa”. Oficialul european a subliniat că atât autoritățile de la Bruxelles, cât și cele de la Chișinău trebuie să depună „multe eforturi” pentru ca aderarea să devină realitate.
„De Ziua Europei celebrăm proiectul nostru european comun, construit pe pace, libertate și prosperitate. Noi credem că viitorul dumneavoastră este în Uniunea Europeană”, a transmis António Costa, adresându-se moldovenilor „în calitate de viitori membri ai Uniunii Europene”.
Oficialul a amintit și rezultatul alegerilor din septembrie 2025, pe care l-a calificat drept „un vot clar în favoarea aderării la UE”, exprimându-și speranța că următorii pași ai procesului de integrare vor fi realizați cât mai curând.
Mesaje de susținere au venit și din partea ambasadoarei Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, care a declarat că integrarea europeană înseamnă „transformare și beneficii concrete pentru oameni”.
Diplomata europeană a evidențiat că procesul de aderare aduce deja investiții, locuri de muncă, proiecte de infrastructură și oportunități pentru cetățeni.
„Parcursul european al Republicii Moldova înseamnă un viitor mai sigur, mai prosper și mai demn pentru oameni. Această transformare este pentru cetățeni – pentru acces la justiție, educație, sănătate și condiții de viață mai bune”, a declarat ambasadoarea UE.
Totodată, Iwona Piórko a apreciat ritmul accelerat al reformelor și al procesului de apropiere de Uniunea Europeană, numind actuala perioadă „un moment istoric” pentru Republica Moldova.
Un mesaj ferm de susținere a venit și din partea ambasadorului României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, care a reafirmat că România va continua să sprijine Republica Moldova în drumul său european.
Diplomatul român a declarat că integrarea europeană reprezintă „singura cale spre libertate autentică, dezvoltare și stabilitate” și a subliniat că România rămâne alături de Republica Moldova prin proiecte concrete în educație, infrastructură și securitate energetică.
„România este și rămâne alături de Republica Moldova cu toată determinarea și susținerea sa, astfel încât beneficiile integrării europene să se regăsească în viața fiecărui cetățean”, a afirmat Cristian-Leon Țurcanu.
Mesajele oficialilor europeni au fost transmise în contextul evenimentelor dedicate Zilei Europei, organizate în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. În centrul capitalei a fost inaugurat „Orășelul European”, unde ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene, proiectele finanțate de UE și organizațiile partenere prezintă activități interactive și programe dedicate cetățenilor.
Evenimentul se desfășoară pe parcursul întregii zile și include concerte, expoziții și activități culturale dedicate valorilor europene și cooperării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.


