Expertul economic Adrian Lupușor consideră că decizia Băncii Naționale a Moldovei de a majora rata de bază de la 5% la 6,5% are o justificare economică clară, însă critică modul în care instituția a comunicat măsura și întârzierea cu care aceasta a fost adoptată.
Potrivit lui Lupușor, scopul principal al deciziei este prevenirea unei spirale inflaționiste, pe fondul șocurilor externe generate de criza energetică și tensiunile din Orientul Mijlociu. Expertul amintește că mandatul BNM este menținerea inflației în coridorul de 5% ±1,5 puncte procentuale, în timp ce responsabilitatea pentru creșterea economică aparține Guvernului.
„Decizia are o logică clară: prevenirea spiralei inflaționiste prin temperarea așteptărilor inflaționiste în contextul șocurilor externe și al ratelor reduse de dobândă din ultima perioadă”, a explicat economistul.
Totuși, acesta susține că majorarea ratei de bază nu ar trebui să fie singurul instrument folosit de banca centrală. În opinia sa, o comunicare publică mai activă și mai clară ar fi putut reduce presiunile inflaționiste fără o creștere atât de mare a dobânzii.
„BNM ar fi trebuit să transmită un mesaj clar populației și mediului de afaceri că vorbim despre șocuri temporare și că nu trebuie luate decizii financiare pripite. O asemenea comunicare putea permite chiar o majorare mai modestă, de doar 0,5 puncte procentuale”, a declarat Lupușor.
Expertul a criticat și momentul adoptării deciziei, afirmând că reacția BNM a venit prea târziu, la aproape două luni după izbucnirea crizei energetice din Orientul Mijlociu.
„Dacă vrem să temperăm așteptările inflaționiste, trebuie să fim mai proactivi și mai dinamici în procesul decizional. În schimb, avem o decizie întârziată și prea dură”, a subliniat economistul.
În ceea ce privește efectele economice, Adrian Lupușor avertizează că majorarea ratei de bază va duce la creșterea dobânzilor la valorile mobiliare de stat, ceea ce va face mai costisitoare finanțarea deficitului bugetar. De asemenea, în următoarele trimestre ar urma să crească și costurile creditelor pentru populație și mediul de afaceri.
Economistul a formulat și mai multe recomandări pentru BNM. Printre acestea se numără accentuarea comunicării publice în procesul de politică monetară, adoptarea mai rapidă a deciziilor în perioade de criză și investiții mai mari în cercetarea economică fundamentală.
Totodată, Lupușor a cerut mai multă transparență privind activitatea Comitetului Executiv al BNM, inclusiv publicarea proceselor-verbale ale ședințelor și prezentarea argumentelor discutate înaintea adoptării deciziilor de politică monetară.


