Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va efectua o vizită oficială în perioada 3–5 mai la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, desfășurată la Copenhaga și găzduită de Parlamentul Danemarcei.

Evenimentul reunește liderii legislativelor din statele membre ale Uniunii Europene, precum și reprezentanți ai țărilor candidate, și are ca temă centrală securitatea europeană, extinderea UE, reziliența democratică și combaterea amenințărilor hibride.

În cadrul reuniunii, Igor Grosu va avea întrevederi bilaterale cu omologi din mai multe state europene, inclusiv Belgia, Albania, Slovenia, Slovacia și Polonia. Discuțiile vor viza sprijinul pentru procesul de integrare europeană al Republicii Moldova și cooperarea interparlamentară.

De asemenea, șeful legislativului de la Chișinău urmează să se întâlnească cu membri ai diasporei moldovene din Danemarca, pentru a discuta despre evoluțiile legate de parcursul european al țării.

Agenda oficială include și o vizită la Agenția Daneză pentru Managementul Situațiilor de Urgență, unde vor fi abordate teme privind gestionarea crizelor și securitatea civilă.

Conferința Președinților Parlamentelor UE reprezintă unul dintre cele mai importante forumuri de dialog interparlamentar european, unde sunt discutate rolul parlamentelor naționale în arhitectura UE și modalitățile de consolidare a cooperării legislative între state.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE