În fiecare an, în ziua de 6 august se pomenesc victimele dezastrelor nucleare de la Hirosima și Nagasaki din anul 1945.
Bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki au constat din două atacuri nucleare implicând aruncarea a două bombe atomice, produse de Statele Unite ale Americii, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, asupra a două oraşe din Japonia, Hiroshima şi Nagasaki.
Atunci, SUA a lansat prima bombă atomică asupra orașului Hirosima (8h 15 min.). Decizia a fost luată de președintele american Harry Truman (1945-1953), în dimineața zilei de 31 iulie 1945, pentru a convinge Japonia să  pună capăt celui de-al doilea război mondial.
Ultimul avertisment a fost dat la 5 august, iar în dimineața zilei de 6 august, avionul de bombardament B-29 "Enola Gay" (numele mamei pilotului), comandat de colonelul Paul Tibebets, a decolat de pe aerodromul Worth Field din Insula Tinian, arhipelagul Mariane.
Bombardierul american a lansat asupra orasului Hirosima prima bomba atomica (cu uraniu-235) din istorie, botezata "Little Boy" ("Micutul"). La 8h 15 min. 17 sec., bomba a explodat deasupra orașului Hirosima.
Puterea exploziei reprezenta echivalentul a 14.000 de tone de TNT (trinitrotoluen). 140.000 de persoane au murit imediat și aproximativ 60.000 de imobile au fost distruse. Orasul Hirosima, care avea aproximativ 400.000 de locuitori, a fost nimicit în proporție de 90%.
Dupa bombardamentul din 6 august 1945 a urmat cel din 9 august asupra orașului Nagasaki.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE