Prim-ministrul şi ambasadorul au semnat documentul “Cadru privind Programul comprehensiv de dezvoltare instituţională pentru perioada 2011-2013”, fiind parte a Parteneriatului Estic lansat de Uniunea Europeană.
„Importanţa acestuia poate fi cu greu subestimată mai ales că Republica Moldova este prima ţară din Parteneriatul Estic care semnează un astfel de acord. Cu alte cuvinte, acest document este certificatul de capacitate al Guvernului în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, este confirmarea susţinerii depline a aspiraţiilor noastre europene, dar şi un semn al recunoaşterii pe plan internaţional a reformelor realizate de actuala guvernare", a spus Vlad Filat.
Prim-ministrul a precizat că acest document - cadru reprezintă o continuitate logică a Memorandumului semnat în mai 2010 cu Štefan FÜLE, Comisarul pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, şi se focusează asupra ariilor de reforme-cheie, executarea cu succes a cărora va permite realizarea precondiţiilor necesare pentru încheierea unui Acord de asociere cu UE şi crearea Zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător cu UE.
Documentul presupune dezvoltarea a 3 grupuri de instituţii: administraţia publică care include Cancelaria de Stat, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Achiziţii Publice
Cel de-al doilea grup de instituţii vizează consolidarea statului de drept. În acest domeniu vor fi consolidate capacităţile Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne, CCCEC.
Cea de-a treia dimensiune a Acordului se referă la pregătirea Republicii Moldova pentru un viitor spaţiu de comerţ liber cu Uniunea Europeană. De susţinere vor beneficia Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum agenţiile, serviciile şi inspectoratele cu atribuţii în domeniul comerţului extern.
Şeful Delegaţiei UE în Moldova, Dirk Schuebel, a subliniat că în prezent se acordă o mare importanţă negocierilor de asociere a Republicii Moldova la UE şi de semnare a Acordului comprehensiv şi de liber schimb. Ambasadorul a menţionat că autorităţile moldovene şi-a asumat un angajament important - racordarea le legislaţia europeană şi a declarat că UE salută acest angajament.