Astfel, în satul Lipnic, raionul Ocniţa, în ajunul Paştelui, a fost înregistrată o crimă gravă. Aproximativ la ora 11.00, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, aflat în ospeţie la consăteanul său, în vârstă de 55 de ani, a fost împuşcat cu sânge rece. Potrivit cercetărilor poliţieneşti, cei doi au servit băuturi alcoolice, după care între ei s-a iscat o ceartă. Gazda a luat arma de vânătoare de model „TOZ”, deţinută ilegal şi a efectuat o împuşcătură în direcţia victimei, care a decedat pe loc.
În ziua de Paşti, în satul Bamaclia, Cantemir, într-o gospodărie din localitate a fost depistat cadavrul unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, cu traume multiple în regiunea capului. Poliţia a identificat şi reţinut persoana bănuită de comiterea omorului, un consătean de al victimei.
O altă crimă a fost înregistrată în loc în satul Mitoc, raionul Orhei, la data de 24 aprilie. O femeie, de 59 ani, şi-a înjunghiat soţul, de aceeaşi vârstă, aplicându-i o lovitură de cuţit în regiunea toracelui.
Cel din urmă omor s-a produs la data de 25 aprilie, aproximativ la ora 7.25, în satul Cogâlniceni, raionul Rezina, în stradă, a fost depistat cadavrul unui localnic, de 36 de ani, cu plagă tăiată în regiunea gâtului. Ca rezultat al cercetărilor poliţieneşti, a fost identificat şi reţinut făptaşul, consăteanul acestuia, în vârstă de 26 de ani, eliberat recent din locurile de detenţie.
Totodată, în această perioadă au fost înregistrate 35 de accidente rutiere, în rezultatul cărora au decedat 9 persoane şi au fost traumatizate altele 54.