În 2010 cele mai bune investiţii vor fi, în opinia miliardarilor, în obiectele de artă, imobiliare şi aur, arată un articol din Forbes.
Ei au fost întrebaţi ce aşteaptă de la noul an, dar şi ce sfaturi au pentru investitori. Întrebările celor de la Forbes au vizat subiecte ce au variat de la evoluţia burselor până la popularitatea preşedintelui american Barack Obama.
Americanii John Catsimatidis şi Leon Charney, locurile 212, respectiv 296 în topul Forbes al celor mai bogaţi americani, susţin că pieţele bursiere vor înregistra creşteri importante în 2010. Canadianul David Cheriton, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, crede însă că economia îşi va reveni la un nivel minim, fără creşteri excepţionale.
În 2010 cele mai bune investiţii vor fi, în opinia miliardarilor, în obiectele de artă, imobiliare şi aur. Randal J. Kirk, magnat al industriei farmaceutice, recomandă investitorilor să-şi plaseze capitalul în domeniile în care au cunoştinţe temeinice.
Întrebaţi care sunt ameninţările la adresa economiei de azi, miliardarii au enumerat creşterea şomajului, cheltuielile bugetare, inflaţia şi un sistem de învăţământ deficitar. Mark Cuban, proprietarul unei echipe de baschet din Dallas, a criticat actuala administraţie de la Casa Albă pentru dezinteresul faţă de micii investitori. Tot referitor la Casa Albă, Leon Charney şi David Cheriton prevăd probleme pentru preşedintele Barack Obama. În opinia lor, popularitatea liderului american va continua să scadă pe fondul creşterii şomajului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE