În urma controlului fizic al unității de transport, în compartimentul marfar au fost depistate 20 de recipiente a cîte o tonă fiecare cu un lichid transparent la miros asemănător cu spirtul. Accesul la recipiente era îngrădit de circa o tonă de ceapă în saci, asupra cărora la fel ca și asupra lichidului presupus a fi spirt, șoferul nu avea acte de însoțire sau proveniență.
Cantitatea de 20 de tone a fost reţinută pentru efectuarea unei expertize, care va permite calificarea fraudei vamale conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Potrivit datelor Sistemului informațional ASYCUDA WORLD, autocamionul a intrat în Republica Moldova la data de 6 aprilie a.c. fără marfă. De asemenea, s-a stabilit că autocamionul, fiind în zona satului Palanca, a încercat să penetreze cu marfa dată frontiera de stat pe un drum lăturalnic cu ocolirea postului vamal.