Comisia Europeană a acordat Republicii Moldova o tranșă suplimentară de 18,9 milioane de euro prin intermediul Facilității pentru Reformă și Creștere, reafirmând sprijinul ferm al UE pentru parcursul de reforme al țării. Totodată, având în vedere progresele semnificative realizate de Moldova în implementarea reformelor, UE lansează un apel către mediul de afaceri pentru a investi în țară.

„Moldova continuă să avanseze în agenda sa de reforme și să demonstreze angajamentul pentru calea europeană. Mă bucur să văd progrese constante în domenii esențiale, precum securitatea energetică în sectorul electricității. A investi în creșterea economică a Moldovei înseamnă a investi în integrarea europeană. Pentru că o Moldovă puternică înseamnă o Europă mai puternică. UE este angajată să sprijine Moldova la fiecare pas pe drumul său către UE”, a menționat șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Comisia a aprobat această tranșă după ce a evaluat că Moldova a îndeplinit patru indicatori de reformă stabiliți în cadrul calendarului de plăți bianuale al Facilității pentru Reformă și Creștere. Printre realizările-cheie se numără dezvoltarea unor piețe deschise și competitive de energie electrică și gaze, precum și măsuri pentru garantarea securității energetice.

Suma de 18,9 milioane de euro se adaugă celor 270 de milioane de euro deja acordate ca prefinanțare în acest an. În total, Moldova urmează să primească până la 1,9 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi prin această facilitate pentru perioada 2025-2027.

Moldova continuă să înregistreze progrese în cadrul reformelor pentru aderarea la UE în domenii precum justiția, combaterea corupției și lupta împotriva crimei organizate. Aceste progrese demonstrează angajamentul țării pentru valorile europene comune, inclusiv democrația și statul de drept, și garantează utilizarea eficientă a fondurilor UE în beneficiul cetățenilor moldoveni.

Comisia lansează apel pentru investiții private în Republica Moldova

Comisia Europeană a lansat un apel pentru exprimarea interesului, prin care încurajează companiile din UE, SEE și Moldova să exploreze oportunități de investiții în țară.

În calitate de stat candidat la UE și beneficiind de sprijinul Planului de Creștere, Moldova își consolidează accesul la Piața Unică Europeană, oferind oportunități unice pentru mediul de afaceri.

Inițiativa urmărește să creeze un portofoliu de investiții private transformative în Moldova, care ar putea beneficia de sprijin din partea Comisiei Europene și a instituțiilor financiare partenere, precum Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE