Am dat la adăpost zilele timp de două săptămâni, pentru că am staționat la gara necondiționalului prezent. Am căutat ziduri peste care nu mi-am dorit să le sar. Am căutat o perdea după care să ascund polițe pline de amintiri și să le scot doar atunci când savoarea lor va fi mai clară de respirat.
Sunt sigură că ați înțeles mesajul meu și vreau să pun capac la toate întrebările care ne-au bântuit aceste zile. Știu ce ați vrut să spuneți, dar...
Am descoperit în acest timp două cărți ”Dumnezeu numără lacrimile femeilor„ de suedeza Pia Degermark și ”Scrisori către fiul meu” de Gabriel Liiceanu. M-au lăsat să vă zic și vouă că nimic nu este mai dramatic decât timpul care îl avem dar nu ne aparține. Avem deprinderea să punem orele la încercare sau cel mai des să ne aștepte. Dichisim bucăți de vremuri pe după perdele, crezând că va veni o zi și le vom scoate pentru ca să ne spună ceva, or vrem acea cutie a pandorei. Dacă gândiți așa atunci v-ați înglodat pe bune. La sigur dragii mei.
Am încercat zilele acestea să-mi descarc bateria creierului printr-o implozie interioară și mi-am trasat niște teze care vi le spun imediat (ar fi bine să faceți ca mine).
Mi-am luat o oglindă și am așezat-o în fața mea. Era oglinda din spațiul meu personal în care căutam o intimitate perfectă. Pe vremuri ele aveau o putere aparte asupra oamenilor, fiind dispuse să fie folosite pentru a spune adevărul, a privi indirect și fidel lumea. Citind câte ceva despre știința oglinzilor care și-a găsit denumirea de catoptrică am acces la ideea că voi folosi orice oglindă nu pentru a-mi identifica defectele ci pentru a-mi admira părțile bune, a le cultiva și a înțelege că-mi sunt mai de folos.
Din cărțile citate mai sus am înțeles că:
- Atunci când te paște un gând psihopatic plângeți de milă și apoi revino-ți.
Mi-am dat seama că de multe ori ne plângem pe alții și niciodată pe noi, crezând că vina nu-ți poate aparține, dar stă ca soldatul la alveola din gâtul tău și are averse de ploi cu noduri de dureri nedeclanșate.
- Învață să fii răbdătoare. Știu că lipsa acestei capacități îți arată cât de slabă ești.
- Să iei măsuri este mai bine decât să nu faci nimic. Ne deprindem să ne facem comod într-o lene de lux și nu facem pași pentru a persevera chiar într-o lectură cu puțin interes. Dar atât de mult ajută!
- Nu-ți oferi motive să cedezi. Am apucat obiceiul că timpul le tratează pe toate. Credeam că voi obține un efect asemenea sedativelor care adormind mă voi trezi cu cicatrice care nu dor, dar sunt vizibile doar pentru a da semne de înțelepciune. Adevărul se ascunde mai adânc: fă-ți un plan de arborare a drapelului pe baricadele usturătoare ale rănilor ca să poți savura din plin victoria.
- Nu te gândi la lacrimi atâta timp cât inima bate între 60-80 pe minut. Îmi place să spun acest lucru de 100 de ori pe zi pentru că doar astfel jumătatea de pahar devine plină.
Sunt doar o parte din grăunțele înțelepciunii pe care le-am acomodat la stilul meu de viață, dar nu ultimele. În fiecare dimineață ne trezim IQ-urile și încercăm să le dăm viață peste zi, dar nu luăm seama că timpul nu are perdele. În aceste săptămâni am croșetat în spatele perdelelor oglinzi. În secolul nostru când mintea ne este mânată în toate direcțiile doar oglinzile pot opri alunecarea sub perdele a timpului care deloc nu ne aparține. Peste noapte mi-am schițat o casă nouă. Nu una de loc ci una de look. Mi-am luat perdele noi. Dar voi!?

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE