Banii obținuți din confiscarea bunurilor nu vor mai fi direcționați exclusiv către bugetul de stat, ci vor putea fi alocați și proiectelor sociale, precum și pentru diverse instituții publice, în scopuri ce țin de educația juridică, prevenirea criminalității și sprijinirea victimelor infracțiunilor. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Parlament. Experți din domeniul justiției și al economiei critică inițiativa, considerând-o lipsită de eficiență.

Potrivit proiectului de lege, 70% din sumele obținute vor fi transferate în bugetul de stat, 20% vor fi alocate pentru implementarea proiectelor sociale, iar restul de 10% vor fi direcționate către proiecte axate pe siguranța publică, propuse de una dintre instituțiile incluse în mecanismul prevăzut de lege. Printre acestea se numără: Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Culturii și Ministerul Mediului.

Anterior, șeful Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a declarat că doar în 2025 procurorii au reușit să confiște bunuri în valoare totală de 365 de milioane de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE