Voronin i-a vorbit succint ambasadorului SUA şi despre discuţiile pe care le poartă Partidul Comuniştilor cu Partidul Democrat în vederea formării unei coaliţii de centru stânga, calificându-le drept pozitive.
De asemenea, liderul PCRM, a menţionat că trebuie să fie depuse toate eforturile pentru ca alegerile anticipate să fie evitate, astfel politicienii să poată alege toate organele de conducere a statului. Voronin a specificat că state mult mai avansate decît Moldova atît în plan economic, cît şi social, nu ar putea să-şi permită luxul de organizare a alegerilor repetate continuu pe parcursul a trei ani de zile.
La rândul său, Asif Chaudhry a specificat că Statele Unite urmăresc îndeaproape procesul post-electoral din ţară şi a lăsat să se înţeleagă faptul că Statele Unite vor sprijini în continuare Republica Moldova pe calea democraţiei, a reformelor economice şi orientării europene indiferent de care va fi decizia politicienilor în ceea ce ţine de crearea viitoarei coaliţii de guvernare.