În luna iulie 2009 moldovenii aflaţi la munci peste hotare au transferat prin băncile comerciale 98,58 mil. dolari SUA, sau cu 46,5% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aceasta este cea mai mare scădere a remitenţelor din acest an, potrivit datelor Băncii Naționale.
Astfel, dacă în aprilie curent, volumul remitenţelor s-a redus cu 42,6% faţă de aprilie 2008, atunci în luna mai acest indicator a fost de 31,56%, iar în iunie - 25,6%. În ianuarie remitenţele au constituit 64,30 mil. dolari SUA, în februarie – 70,34 mil. dolari SUA, în martie – 90,98 mil. dolari SUA, aprilie – 89,77 mil. dolari SUA, mai – 89, 80 mil. dolari SUA, iunie – 109, 49 mil. dolari SUA.
În şapte luni ale anului 2009, volumul transferurilor băneşti de peste hotare a constituit 613,35 mil. Dolari SUA, ceea ce constituie cu 34,51% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când remitenţele au constituit 936,67 mil. Dolari SUA.
În anul 2008 remitenţele au atins un nivel record de 1,66 mld. Dolari SUA.
Potrivit experţilor, scăderea remitenţelor conduce la reducerea veniturilor populaţiei, care la rândul lor, conduc la comprimarea consumului. Economia Moldovei este puternic dependentă de remitenţe, volumul acestora în PIB constituind 38%. Potrivit Băncii Mondiale, Moldova se află pe locul doi în lume după nivelul remitenţelor în PIB, fiind depăşită doar de Tadjikistan.
Ministerul Economiei şi Comerţului prognoza anterior că în 2009 volumul remitenţelor va scădea cu 300-350 mil. dolari. Totodată, Fondul Monetar Internaţional prognozează o scădere a transferurilor băneşti din străinătate până la 1,2 mld. Dolari SUA. Experţii IDIS Viitorul prognozează o scădere a remitenţelor în 2009 până la 1,16 mld. Dolari SUA.