Noul ministru de Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a aflat câteva ore la Chișinău. Acesta a venit din Ucraina, acolo unde s-a întâlnit cu președintele Zelenski.
Cameron își începe mandatul prin vizitarea zonelor fierbinți, iar următoarea vizită ar fi în Israel. Aflat la Chșinău, șeful diplomației britanice a avut întâlniri oficiale cu președinta Maia Sandu și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
Maia Sandu a discutat cu David Cameron despre securitatea Mării Negre, cooperarea bilaterală și lupta împotriva corupției.
„Mi-am exprimat recunoștința pentru sprijinul pe care îl acordă Regatul Unit Republicii Moldova și Ucrainei. Sprijinul oferit țării vecine este crucial și pentru securitatea Moldovei, și pentru stabilitatea și prosperitatea Europei”, a scris Sandu pe pagina sa de Facebook.
Nicu Popescu a discutat cu omologul său despre consolidarea relațiilor strategice dintre Moldova și Marea Britanie, în beneficiul diasporei. De asemenea, ei au abordat subiecte precum semnarea acordurilor pentru conversia reciprocă a permiselor și reducerea tarifelor la roaming.
„Vă mulțumim, domnule ministru de externe, pentru vizita în Moldova la scurt timp după asumarea funcției”, a scris Popescu pe contul său din X (Twitter).
David Cameron a deținut funcția de prim-ministru al Marii Britanii în perioada 2010-2016. După ce Rusia a anexat Crimeea în 2014, Cameron a devenit unul dintre cei mai înflăcărați oponenți ai politicilor Kremlinului. De asemenea, el a depus eforturi pentru a păstra Scoția în componența Marii Britanii după referendumul de independență din 2014.


