Proiectul de actualizare a tarifelor de livrare a gazelor naturale, de producere şi de livrare a energiei electrice şi a celei termice de către centralele electrice cu termoficare (CET), precum şi a tarifelor la energia termică livrată consumatorilor finali de către CET – Nord din Bălţi şi S.A. „Termocom” din Chişinău, urmează să fie examinat și aprobat într-o nouă lectură vineri, 14 mai.
Potrivit ANRE, proiectul a fost modificat în urma unei serii de propuneri formulate de către factori de decizie ai întreprinderilor energetice, agenţi economici, reprezentanţi ai structurilor de stat, patronatelor, sindicatelor, precum și ai asociaţiilor de protecţie ai consumatorilor.
Menționăm că S.A. „Moldovagaz” a cerut actualizarea tarifelor în vigoare la gazele naturale şi a propus majorarea tarifului mediu la gazele livrate consumatorilor finali cu 14,1%. Astfel, de la 3542 lei/1000 m3, cât plătesc consumatorii în prezent, să plătească 4042 lei pentru 1000 m3 .
S.A. „Moldovagaz” şi-a motivat cererea de ajustare a tarifelor prin creşterea preţului de procurare a gazelor naturale în trimestrul II al anului 2010, fluctuaţia cursului de schimb al valutei naţionale, majorarea consumurilor şi cheltuielilor de întreţinere şi deservire a reţelelor de gaze în legătură cu sporirea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real al economiei, precum şi prin pierderile financiare acumulate în trimestrul I al anului curent.