Ucraina şi Rusia trebuie să îşi dezvolte "parteneriatul strategic", a declarat marţi preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu omologul său rus, Vladimir Putin. Ianukovici efectuează marţi o vizită la Moscova cu scopul să semneze acorduri de cooperare, spre marea nemulţumire a opoziţiei, care manifestează de la suspendarea unui acord cu UE în urmă cu trei săptămâni, scrie mediafax.ro.
"Întâlnirea de astăzi este într-o oarecare măsură strategică. Nu trebuie să ne oprim aici, trebuie să dezvoltăm parteneriatul nostru strategic", a declarat el la începutul întrevederii, în timp ce opoziţia a mobilizat sute de mii de persoane în Ucraina de la suspendarea, la sfârşitul lui noiembrie, a Acordului de Asociere cu UE.
Cei doi preşedinţi urmează să semneze mai multe acorduri de cooperare la încheierea negocierilor.
Presa a evocat şi un împrumut care ar putea ajunge până la 15 miliarde de dolari acordat de Rusia Ucrainei, ţară care se confruntă cu o criză economică şi financiară profundă.