Potrivit IGP, în seara zilei de 29 septembrie, în jurul orei 23:20, la poliţie a sunat un necunoscut şi a anunţat că în sediul unui centru comercial din sectorul Botanica se află explozibil. La faţa locului au fost orientate  toate echipele specializate de poliţişti, cu tot echipamentul necesar inclusiv cu câini dresaţi, au verificat clădirea în întregime fără a depista vreun dispozitiv explozibil.
Fiind audiat de poliţişti, în prezenţa profesorului său, suspectul şi-a recunoscut fapta. Potrivit lui, în seara respectivă ar fi servit băuturi alcoolice împreună cu câţiva colegi. Apoi au hotârăt să glumească pe seama poliţiei, anunţând de pe un telefon mobil, minarea centrului dat.
În acest context a fost dispusă iniţierea unei cause penale, care prevede amendă în mărime de la 4000 la 10.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.
Cazul dat este al treilea înregistrat pe parcursul anului curent şi toţi autorii apelurilor false au fost  identificaţi de poliţie.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE