Agricultorii din R. Moldova, care protestează de trei zile în Piața marii Adunări Naționale (PMAN), au pornit într-un marș al tractoarelor prin centrul capitalei. Ajunși în fața Parlamentului aceștia au încercat să intre cu tractoarele pe scările Legislativului, exact cum s-a întâmplat acum trei ani, dar fața tractoarelor s-a plasat un cordon format din carabinieri.

După scurt timp, în fața protestatarilor a ieșit președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul le-a promis protestatarilor că va discuta cu prim-ministrul Dorin Recean despre elaborarea unui mecanism de operaționalizare a banilor solicitați, astfel ca să fie depășită criza din domeniul agricol.

„Până se rezolvă cu fondurile, rugămintea e să discutați cu Guvernul. O să deleghez și eu pe cineva de la mine, în vederea elaborării unui mecanismul de operaționalizare”, le-a transmis Grosu fermierilor.

Totodată, spicherul spune că ar fi fost identificate 200 de milioane de lei, dar fermierii trebuie să discute cu prim-ministrul Dorin Recean. În același timp, fermierii au fost îndemnați să nu blocheze traficul pe bulevardul Ștefan cel Mare.

De menționat că președinta Maia Sandu le-a cerut astăzi fermierilor un răgaz de două zile, în vederea identificării unor subvenții în mărime de 700 de milioane de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE