igp.gov.md25 de mii de pachete cu ţigări în valoare de circa 300 mii de lei, au fost depistate de  poliţie pe teritoriul municipiului Chișinău.
Astfel, la 4 august, curent, angajaţii direcţiei fraude economice a Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu Inspectoratul Naţional de Patrulare, au stopat în municipiul Chişinău două automobile de model „Mercedes Vito” şi „Renault Megane”, conduse de doi bărbaţi de 33 şi 41 de ani domiciliaţi în oraşul Comrat.
În urma percheziţiilor efectuate de către poliţie în cele două automobile au fost depistate 50 de cutii cu  ţigări de marca ”Ashima” fără acte de provenienţă şi timbru de acciz.
Suspecţii transportau ţigările pentru a le comercializa pe teritoriul orașului Comrat.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.  248 aln.5 (contrabanda în proporţii deosebit de mari ) și 250 aln. 2 (Transportarea, păstrarea sau  comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz) Cod Penal al RM. Dacă persoanele vor fi găsite vinovate riscă închisoare de la 3 la 10 ani şi amendă de 30 000 de lei.
Totodată, în procesul examinării  cazului, unul dintre suspecţi a încercat să dea mită în sumă de 80 mii de lei unui angajat al direcţiei fraude economice a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, pentru  a muşamaliza cazul şi ai fi restituită marfa care a fost ridicată de poliţie.
Astfel, la 5 august, curent, în biroul de serviciu al poliţistului care investeghează cazul, angajaţii INI în comun cu angajații CNA și Procuratura Anticorupție au reținut în flagrant suspectul  de 41 de ani, originar din or. Comrat, în momentul transmiterii sumei de bani.
În acest caz a fost iniţiată o cauza penală în baza art. 325 al.2 Cod Penal al RM. Persoanele culpabile de „Corupere activă”  se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 80 000 la 120 000 de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE