Bilanțul victimelor care și-au pierdut viața în urma inundațiilor devastatoare din Spania a continuat să crească joi, ajungând la peste 150 persoane. Opt persoane care locuiau într-o clădire din cartierul La Torre din Valencia și-au pierdut viața în urma puhoaielor care au lovit orașul spaniol, relatează ziarul ABC.

Primarul orașului Valencia, Maria Jose Catala, a declarat că nouă cadavre au fost descoperite într-un garaj din acest cartier, potrivit Sky News. Ea a declarat că una dintre victime era un ofițer de poliție.

Prim-ministrul Pedro Sánchez a promis asistenţă rapidă persoanelor afectate de dezastru, punând la dispoziţie ”toate mijloacele disponibile”.

”Nu vă vom abandona”, a declarat Pedro Sánchez. ”Toată Spania plânge alături de voi”, a adăugat el, transmite Agerpres.

Salvatorii au avut dificultăţi în a ajunge în zonele lovite de dezastru din cauza drumurilor inundate şi blocate.

Din acest motiv, în Valencia, mare parte din activitatea salvatorilor este desfăşurată din elicopter, a declarat José Miguel Basset, de la departamentul de pompieri din Valencia, pentru agenţia de presă Europa Press.

Numeroase persoane au rămas blocate în locuinţe, birouri sau centre comerciale şi au publicate mesaje de urgenţă pe reţelele de socializare. Alţii au apelat la ajutorul mass-media întrucât nu reuşeau să ia legătura cu prieteni şi cu rude.

Circa 1.200 de persoane au rămas blocate timp de 24 de ore pe autostrăzi din regiunea Valencia, după ce 5.000 de vehicule, printre care automobile, autobuze şi camioane, nu au mai putut înainta, potrivit Gărzii Civile. Unii dintre şoferi şi-au abandonat vehiculele, în timp ce alţii au ales să rămână în interiorul acestora.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj de condoleanţe, descriind pierderile de vieţi omeneşti drept ”devastatoare”.

”Localităţi întregi sunt acoperite de noroi”, a spus von der Leyen, descriind ”oameni care încercau să se refugieze în copaci, precum şi maşini luate de furia apelor”.

”Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa. Mii de persoane au fost evacuate. Gândurile noastre sunt alături de victime, de familiile şi prietenii acestora, dar şi alături de echipele de salvatori”, a adăugat ea.

Von der Leyen a declarat că Uniunea Europeană este gata să ajute prin coordonarea ajutorului umanitar şi oferind sprijin prin furnizarea de imagini prin satelit.

Guvernul german a oferit, de asemenea, sprijin, a precizat miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE