Dosarul bărbatului arestat pentru că nu avea poliță medicală a ajuns pentru a doua oară pe masa Curții de Apel Chișinău. În timp ce magistrații susțin că reexaminarea are loc pentru a completa decizia anterioară, avocatul este sigur că de fapt se urmărește hărțuirea clientului său.
Cazul lui Vladimir Duplinschi a fost examinat prima dat acum 3 luni, la Curtea de Apel Chișinău. Atunci, instanța a deciseliberarea bărbatului după aproape o lună de detenție și trimiterea dosarului în prima instanță. Recent, bărbatul a fost anunțat telefonic precum că din nou este așteptat la Chișinău.
„Pune lumea cu de-a sila să cumpere poliță. Eu pun banii in buzunar dar cineva trebuie sa înstăraeasca. (...) Lumea n-are un ban, din sat au poliță numai cei ce lucrează, restul nimeni”, susține Duplinschi.
Bărbatul mai susține că de fiecare dată dă sute lei pentru a se deplasa spre capitală, însă niciodată nu își regăsește numele în lista dosarelor programate pentru ziua respectivă. Mai mult decât atât, cauza este examinată în paralel și în instanța de fond din Ștefan Vodă.
Pentru tergiversarea dosarului, avocatul asigură că va cere despăgubiri considerabile în numele clientului său. La fel, acesta susține că va cere Consiliul Superior al Magistraturii ca judecătorii care reexaminează dosarul - să fie sancționați.
„Eu nu știu cum puteau ei să dejuge un dosar penal în două, să mă împartă pe mine în două, să îl împartă pe clientul meu în două și să examineze paralel acest dosar în două instanțe diferte. Suntem a 6-a oră la Curtea de Apel, a doua oară la Judecătoria Ștefan Vodă pe un caz pe care puteau demult să ia o decizie și să nu poarte lumea pe drumuri”, afirmă avocatul.

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE