Premierul Natalia Gavrilița a vorbit la Guvern despre o posibilă renegociere a contractului cu Gazprom. Ea a fost întrebată dacă Executivul are în plan, anul acesta, să revadă unele clauze din acordul semnat cu monopolistul rus de gaze naturale. Gavrilița spune că discuții au loc pe platforma Consiliului de administrație al Moldovagaz. Premierul speră să existe o deschidere pentru o posibilă o renegociere a contractului.
„Discuțiile cu furnizorul au loc prin intermediul Consiliului de administrație al Moldovagaz și sunt făcute solicitări. Am avut în contract niște clauze legate de acest audit, dar nu a fost posibil efectuarea lui în termen. Continuăm să discutăm și pe clauze ale contractului, vedem dacă este deschidere pentru o renegociere a lui. În același timp, analizăm și elaborăm programe alternative de acces la energie pentru consumatorii din Moldova”, a menționat Natalia Gavrilița
Anterior șeful Moldovagaz Vadim Ceban a declarat pentru POLITIK.MD că unele clauze ale contractului cu Gazprom ar putea fi renegociate, cum ar fi modificarea termenului legat de plata avansului la data de 20. Tot el menționa că ar fi posibil de renegociat și formula de referință, doar că partea rusă invocă problema istorică a datoriilor.
„Noi nu avem, deocamdată, un orar de achitări, fie și eșalonat a acestor datorii, inclusiv care sunt sursele de acoperire a lor”, menționa Vadim Ceban.
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a aprobat , recent, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A.”Moldovagaz”.
Tariful de 18 lei și 61 de bani este aplicat începând din 1 iunie.


