IPNProcurorul municipal, Ivan Diacov, consideră că procurorul general, Corneliu Gurin, trebuie să își dea demisia, iar baza acestei decizii ar trebui să stea atât solicitările protestatarilor din Piața Marii Adunări Naționale, cât și faptul că acesta ar fi admis încălcarea Legii cu privire la Procuratură, comunică Politik.md.
Totodată, Ivan Diacov afirmă că procurorul general este responsabil cel puțin moral de faptul că dosarul privind furtul din sistemul bancar nu este investigat eficient.
”Am fost personal la protestul din 6 septembrie, ca să nu citesc din ziare. Am văzut că în piață este poporul, și nu vorbesc despre liderii care vorbeau de pe scenă. Juridic vorbind, poporul este suveran, și dacă oamenii cer demisia, înseamnă că trebuie să își dea demisia. (...) Procurorul general, în virtutea obligațiunilor de serviciu, are împuterniciri excepționale. Doar dumnealui poate să pornească dosare pe procurori, judecători și așa mai departe. Când a repartizat între dumnealui și adjuncții lui obligațiunile de serviciu, și-a asumat personal responsabilitatea față de CNA și Procuratura Anticorupție. Fără a da detalii, toată societatea știe, inclusiv procurorul general a recunoscut că din BEM se fura cu sacul. Dumnealui se face responsabil, nu spun că penal, dar cel puțin moral. Trebuie să recunoască că nu s-a isprăvit și trebuie să-și dea demisia”, a declarat Ivan Diacov în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, procurorul municipal face trimitere și la faptul că Corneliu Gurin ar activa încălcând Legea cu privire la Procuratură.
”Dumnealui, fiind la emisiunea ”Moldova în Direct”, când l-au întrebat de ce Procurorul General de cinci ani activează și încalcă Legea despre Procuratură, a spus că Colegiul Procuraturii oricum este un organ consultativ. Procurorul nu are dreptul, nici juridic nici moral, să spună asta. Legea e pentru toți lege. Legea strâmbă, bortelită (n.r. – găurită), cum este acea lege, ea se execută. Prezidentul (n.r. – președintele), boschetarul și alții care sunt în această societate, trebuie să fie egali în fața legii. Procurorul general nu are dreptul să se pronunțe așa. Orice procuror, pentru încălcarea unui punct dintr-un regulament, e tras la răspundere, dar procurorul general recunoaște public că a încălcat legea și spune că legea e neserioasă. Ce înseamnă nu-i serioadă legea? Ea este. Procurorul general trebuie o dată în jumătate de an să dea darea de seamă a activității personale și a colectivului pe care îl conduce, în fața Colegiului, iar Colegiul lărgit asta îs toți procurorii”, se arată indignat Diacov.
În context, procurorul municipal a declarat că se solidarizează cu protestatarii din Piața Marii Adunări Naționale pe care, susține acesta, nedreptatea a fost cea care ia scos în stradă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE