Fermierii solicită autorităților să intervină pentru a le permite agricultorilor să supraviețuiască anului agricol 2023. În caz contrar, aceștia spun că vor repeta acțiunile anului 2020.
Sergiu Stefanco, agricultor de la Căușeni: „Camioanele distrug drumurile și duc cereale din Ucraina, dar noi stăm și nu putem exporta nimic. E clar că trebuie să fim solidari, dar autoritățile dacă au decis să facă acest lucru, atunci să fie solidare și cu producătorii autohtoni. În continuare se distrug și sistemele de irigare. Au cedat teroriul Ucrainei și au construit un baraj, iar noi avem de suferit”.
El spune că fermierii au venit cu inițiativa de a identifica o soluție pentru a supraviețui în acest an: „Pentru conducere noi suntem niște afaceri, dar în spatele acestora stau oameni de la sate, iar populația va pleca. Populata unui stat agrar trebuie să fie orientată pentru a sprijini producătorii mici și mijlocii. Dacă autoritățile nu vor reacționa, nu ne rămâne decât să repetăm acțiunile anului 2020”
Fermierii speră că vor avea posibilitatea de a lua credite mai ieftine și vor beneficia de eșalonarea plăților.
”Ne adresăm către agricultori, care nu vor să se consolideze împotriva inacțiunilor. Nimeni nu va soluționa problema dacă nu ne vom ridica. Nu stați în „tufari” că situația nu va schimba în caz contrar”, mai spune unul dintre fermieri.
Președintele Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari declară că: „Guvernul a venit cu o lovitură de grație, micșorarea cu 15% fondului dezvoltării agrare. În premieră, agricultorii intră în 2023 doar cu 300 de milioane de lei. Solicităm ca guvernarea, până la 15 fevruarie 2023, să se adreseze UE pentru suport, să solicite din partea României ajutor sub formă de motorină, majorarea fondului de subvenționare până la 3 miliarde de lei. În cazul neîndeplinirii acestor cerințe, vom organiza proteste masive în Chișinău și țară”