A încercat să transporte fraudulos 3 tone de pepeni galbeni. Este vorba de un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a fost reținut în regiunea satului Bălţata, r-ul Criuleni. Bărbatul se afla la volanul unei mașini de model „Mercedes Vario" cu numere de înmatriculare de Ungheni.
Șoferul a declarat colaboratorilor vamali că nu transportă nimic. În urma verificării în compartimentul marfar erau depozitate mai multe cutii din carton, în care au fost depistate 3000 kg de pepeni galbeni, fără careva acte de însoţire sau provenienţă.
Valoare lotului transportat ilegal pe teritoriul vamal al ţării se estimează la circa 25000 lei.
Conform informaţiilor preliminare, conducătorul auto, nu deţinea nici un act de însoţire sau de provenienţă a mărfii, fapt ce denotă că lotul comercial a fost transportat prin segmentul transnistrean al ţării, prin scheme frauduloase, pentru eschivarea de la achitarea plăţilor vamale.
De menţionat că lotul de pepeni galbeni urma să fie comercializată în pieţele de desfacere din mun. Chişinău.
Marfa a fost reţinută, iar şoferul riscă o sancţiune contravenţională sub formă de amendă de până la 3000 lei.