“La data de 19.10.2011 în privinţa cetăţeanului Ţopa Victor – anul naşterii 01.02.1967 a fost pronunţată sentinţa prin care acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art.l89, alin.(6) Cod Penal (şantaj, cu alte cuvinte cererea de transmitere a dreptului asupra bunurilor proprietarului ameninţând cu violenţa persoana şi rudele acesteia, urmate de dobândirea bunurilor cerute, săvârşite în proporţii deosebit de mari) fiindu-i stabilită o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 10 ani cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip închis”, se spune într-o informaţie a Judecătoriei Buiucani.
Această decizie vine după adresarea înaintată de către Galina Proidisvet, care îl învinuieşte pe Victor Ţopa de răpire, şantaj şi estorcare a acţiunilor deţinute în una din băncile comerciale în valoare de 9 000 000 de dolari. "Noi am fost impuşi de Victor Ţopa, unul din reprezentanţii grupului de acţionari, să renunţăm la acţiuni prin şantaj şi ameninţări brutale, lucru care s-a întâmplat la Moscova, în august 2007", se menţionează într-o declaraţie a Galinei Proidisvet.
În cadrul unei conferinţe de presă, Galina Proidisvet a povestit presei cum a fost sechestrată. Ea a spus că a fost sechestrată de două persoane care nu s-au legitimat şi a fost adusă într-un sector de miliţie din Moscova, unde i-a fost sugerat să se întâlnească imediat cu doi intermediari să cedeze pachetul de acţiuni, pentru a nu-şi crea probleme. “Sunteţi om normal. Pentru ce vă trebuie aceasta? Nu are nici un sens să vă opuneţi”, i s-a spus Galinei Proidisvet de către persoanele care au reţinut-o.
“Realizând că această reţinere nu este o glumă de prost gust şi că există un pericol iminent şi real pentru securitatea mea şi a familiei mele, am acceptat să mă întâlnesc cu intermediarii”, a spus Proidisvet, menţionând că “pe parcursul discuţiei ei au exercitat o puternică presiune psihologică prin ameninţare spunându-mi că sunt bunică şi mamă şi că în Moscova există multe cazuri când rudele suferă fizic”.
Ea a spus că „aşa ceva nu i-ar dori nimănui – timp de cinci ore nimeni din rudele sale nu a ştiut nimic despre ea”. „Intermediarii mi-au spus că am bani şi nepoţi şi că trebuie să mă gândesc la securitatea mea şi a lor”, a spus ea. Întrebată de jurnalişti de ce abia în acest an a anunţat societatea ce s-a întîmplat cu ea, Proidisvet a spus că „în tot acest timp cazul era cercetat de organele de anchetă”.
Ea a confirmat că pe numele său a fost intentată o cauză penală în legătură cu activitatea băncii, din care cauză a fost nevoită să plece la Moscova.
Galina Proidisvet a fost unul din membrii grupului de iniţiativă care a hotărât în anul 1989 să fie deschisă în Moldova prima bancă privată. Până în anul 2005, când rândurile acţionarilor au fost completate cu un grup de noi acţionari, Proidisvet a ocupat funcţia de prim-vicepreşedinte al băncii, instituţie condusă timp de 15 ani de Victor Ţurcan. Odată cu venirea noilor acţionari, managerii Ţurcan şi Proidisvet au părăsit banca în circumstanţe neclare.
În luna septembrie a acestui an, Victor Țurcan, fostul președinte al Victoriabank a organizat o conferință de presă în care a declarat că "Viorel și Victor Țopa sunt niște bandiți, care acum 4 ani, prin escrocherie ș-au însușit 14% din acțiunile Victoriabank. Potrivit lui, abia peste câțiva ani, „luându-și inima în dinți”, adevărații acționari, adică fostul vicepreședinte al Victoriabank și cumnata lui Țurcanu, Galina Proidisvet, soția lui Țurcanu - Valentina Țurcan și compania Profinanțe SRL, au ignorat amenințările și prin judecată, și-au redobândit pachetul de acțiuni".

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE