Curtea de Apel a emis o hotărâre definitivă și irevocabilă în cazul celor două imobile din centrul capitalei, Casa Modei și fostul sediu ASITO. Magistrații au admis recursurile proprietarilor imobilelor și au anulat hotărârile prin care acestea au trecut în proprietatea lui Veaceslav Platon. Plenul a constatat că imobilele de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr.182 și str. Mitropolit Bănulescu Bodoni nr.57/1 rămân în proprietatea „SCM Development Mol” și „Continental Business Invest” SRL, companii deținute de omul de afaceri Vladimir Russu”, se arată într-un comunicat al Continental Business Invest. 

Procesul a durat aproape un an.„A fost o perioadă foarte dificilă, dar noi am fost încrezători și am mizat mult pe corectitudinea sistemului judecătoresc. Deși au existat și momente lipsite de logică juridică, decizii controversate care permis tergiversarea pe care și-a dorit-o Platon, suntem bucuroși de finalitatea dosarului. Pe de altă parte, suntem îngrijorați de faptul că într-un stat democratic precum R.Moldova, cineva îți poate pune la îndoială dreptul fundamental la proprietate. Noi ne-am învățat lecția, iar de aici încolo vom fi foarte vigilenți în fiecare dintre proiectele noastre”, afirmă Vladimir Russu.

Dosarul ce vizează cele două clădiri fost inițiat în martie 2021, după ce Vladimir Russu a aflat despre o decizie judecătorească emisă în decembrie 2020, prin care cele două bunuri imobile au fost oferite „pentru păstrare și folosință” omului de afaceri Veaceslav Platon.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE