Vacanţa elevilor se prelungeşte cu încă o săptămână. Mai mult de atât, universităţile de asemenea vor intra în vacanţă până la 16 noiembrie. O decizie în acest sens a fost luată miercuri, 4 noiembrie, de Cabinetul de miniştri, având în vedere creşterea numărului de cazuri de gripă pandemică înregistrate în şcoli şi licee.
Totodată, Ministrul Educaţiei, Leonid Bujor, a recomandat părinţilor care au posibilitate să nu ducă copiii la grădiniţă în această perioadă de risc.
Tot astăzi, Guvernul a decis procurarea medicamentelor necesare din Elveţia, care vor fi distribuite centrelor medicale. Potrivit Ministrului Sănătăţii, Vladimir Hotineanu, pentru medicamente, dezinfectanţi, măşti şi mănuşi, sunt necesare 54 de mln de lei. Banii vor fi alocaţi din Fondul de Profilaxie a Ministerului Sănătăţii.
De asemenea, Ministrul Sănătăţii a invocat lipsa cadrelor medicale în localităţile rurale. Potrivit lui Hotineanu, aproximativ 400 de sate nu dispun de asistenţi medicali. În acest sens, premierul Vlad Filat a solicitat ca „lucrătorii medicali care au posibilitate şi bunăvoinţă să meargă sâmbăta şi duminica în sate pentru a oferi consultaţii”. Iar Ministrul Sănătăţii a precizat că în acest scop vor fi antrenaţi şi studenţii rezidenţi. 
Până în prezent, în R. Moldova au fost confirmate 28 de cazuri de gripă pandemică şi două cazuri de deces. Medicii avertizează populaţia în cazul apariţiei primelor simptome de gripă pandemică, care sunt identice cu cele ale gripei obişnuite (dureri de cap, muşchi, oase, tuse, febră mare), să se adreseze medicilor sau să solicite ambulanţa la domiciliu şi nicidecum să nu se trateze singuri.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE