Un tânăr de 28 de ani, din raionul Telenești, a fost îngropat de viu într-un șanț adânc de cinci metri. Victima lucra la construcția rețelei de canalizare din satul Chirileni, raionul Ungheni.
Tragicul caz a avut loc zilele trecute. Tânărul lucra în satul Chirileni, acolo unde se desfășoară lucrările de construcție a rețelei de canalizare.
Potrivit primarului Iurie Stoica, firma care îndeplineşte lucrările de construcţie a reţelei de canalizare nu a respectat prevederile tehnicii securităţii şi nu a întărit malul şanţului, adânc de aproape cinci metri, informează știrilocale.md.
În momentul în care tânărul a căzut în groapă, brigada de lucrători nu efectua lucrări. Astfel, deocamdată nu se cunosc motivele clare de ce tânărul a coborât în șanț.
Echipa de muncitori care lucrau la construcția rețelei de canalizare nu sunt locuitori ai localității Chirileni. Tânărul era căsătorit şi avea doi copii.
Din spusele primarului de Chirileni, antreprenorul va plăti o indemnizație celor doi copii până la atingerea vârstei de majorat.
Cazul este cercetat de oamenii legii.